Vremea se mai încălzește. Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni

Vremea se mai încălzește în Muntenia, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). „Valorile termice vor fi în creştere treptată între 30 martie şi 2 aprilie, de la valori mai scăzute decât cele obişnuite ale perioadei la început (maxime de 11…14 grade şi minime de
0…4 grade) la o medie a celor diurne de 18…20 de grade şi a celor nocturne de 3…5 grade, peste cele climatologic specifice. Din 3 aprilie până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză sunt estimate oscilaţii termice destul de importante, astfel că zilele calde (cu maxime în medie de 18…21 de grade) vor alterna cu perioade de vreme mai rece (valori la amiază de 12…15 grade).

În tot acest interval, mediat regional, minimele termice vor fi de 2…7 grade. Până în data de 3 aprilie va ploua slab şi trecător pe spaţii restrânse, apoi vor fi perioade cu probabilitate mai ridicată pentru ploi ce pot fi în general moderate cantitativ”, potrivit ANM.

The post Vremea se mai încălzește. Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni first appeared on Arges Plus.