Vești bune pentru piteșteni! Carantina de week-end se ridică!

În urma analizei ratei de incidență Covid 19 din municipiul Pitești (a scăzut la 2.88), prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, anunță că începând cu ziua de vineri 23.04.2021, restricțiile de weekend încetează.

Drept urmare, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private își vor putea desfășura activitatea până la orele 21.00, iar circulația persoanelor vă fi permisă până la orele 22.00.

Începând cu ziua de sâmbătă, 24.04.2021, orele 00.00, pentru municipiul Pitești, încetează și aplicarea măsurilor Hotărârii CJSU Argeș nr 25/9.04.2021.

Astfel, este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici, de tipul restaurantelor și cafenelelor, care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, în interiorul clădirilor, fără a depăși 30% din capacitatea maximă.

Se reia activitatea desfășurată în spații închise a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc și activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte fără a depăși 30% din capacitatea maximă. Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei va fi permisă în intervalul orar 05.00- 22.00, informează Cancelaria Prefectului Județul Argeș.

The post Vești bune pentru piteșteni! Carantina de week-end se ridică! first appeared on Arges Plus.