Va mai avea loc Simfonia Lalelelor? Anunțul primarului

Week-endul acesta ar fi trebuit să aibă loc a 44-a ediție a festivalului care a făcut celebru orașul Pitești, „Simfonia Lalelelor”. Într-o conferință de presă susținută astăzi, primarul Cristian Gentea a anunțat că sărbătoarea nu va avea loc din cauza situației epidemiologice actuale.

Potrivit Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență din 8 aprilie 2021, starea de urgență pe teritoriul României a fost prelungită pentru încă 30 de zile, iar organizarea de festivaluri este permisă doar în localitățile unde incidența cazurilor de COVID-19 este mai mică sau egală cu 1,5 la mia de locuitori. Primarul Cristian Gentea a transmis un mesaj optimist pentru piteșteni: „ Anul viitor vom face în Lunca Argeșului o simfonie cu totul nouă, o ediție memorabilă.”

The post Va mai avea loc Simfonia Lalelelor? Anunțul primarului first appeared on Arges Plus.