Stadiul lucrărilor la noul corp al Spitalului Județean Pitești. Care este termenul de finalizare

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu , a avut recent o nouă întâlnire cu reprezentanții firmei ce construiesc corpul de clădire de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, dar și cu firma care a proiectat clădirea.

Discuțiile care s-au purtat chiar pe șantierul de la Spitalul Județean de Urgență Pitești au vizat, în principal, găsirea soluțiilor la problemele tehnice apărute în timpul construcției. „Deși construcția noului corp de clădire a Spitalului Județean de Urgență Pitești este în termen, au apărut câteva probleme legate de proiectare. Soluțiile pentru rezolvarea acestor probleme trebuiau să vină de la proiectant, firma Eurocerad. Tocmai de aceea, le-am dat un termen să găsească aceste soluții și să ni le prezinte. În ceea ce privește construcția propriu-zisă, constructorul m-a informat că până în momentul de față s-a realizat aproximativ 95% din structura de rezistență a clădirii, la etajele 2 și 3 s-au realizat zidăriile și compartimentările, s-au montat instalațiile termice, cele 3 cazane și cele 3 boilere pentru furnizare apă caldă și agent termic. De asemenea, racordurile spre centrala termică sunt realizate într-un procent de 90%, ca și rețeaua de incendiu de la subsol. Și partea electrică este realizată într-un procent de 75%, per total clădire. În continuare, țin să transmit faptul că apreciez seriozitatea și promptitudinea de care au dat dovadă toți cei implicați în acest proiect și îi asigurăm că din partea noastră va exista susținere și deschidere. Sănătatea este o prioritate pentru Consiliul Județean Argeș, iar acest proiect, împreună cu cele două proiecte pe fonduri europene – Modernizarea Ambulatoriului și a Unității de Primiri Urgențe, și consolidarea corpului vechi al spitalului (fonduri PNDL II), reprezintă cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea serviciilor medicale în județul Argeș din ultimii 50 de ani” – a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu.

Noul corp de clădire va avea un regim de înălțime S+P+4E și va putea fi accesibil de la nivelul terenului (de pe latura vestică), dar și din corpul vechi al spitalului. Ca organizare funcțională, clădirea va avea un nivel subteran în care vor fi amplasate spațiile tehnice aferente construcției, trei adăposturi ALA și o zonă destinată prosecturii, iar pe cele 5 niveluri supraterane ale clădirii se vor amenaja secții medicale transferate din clădirea principală a spitalului și un bloc operator, respectiv:-La parter: secția Chirurgie plastică și Arși-La etajul 1: secția de Chirurgie vasculară-La etajul 2: Blocul operator (cu Săli de operație chirurgie plastică, electrofiziologie și chirurgie cardio-vasculară)-La etajele 3 și 4 secția Cardiologie ✔Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 85.213.652 lei (cu TVA inclus), din care 36.882.724 lei (cu TVA inclus) reprezintă valoarea pentru construcții – montaj (C+M) iar 32.385.983 lei reprezintă dotările cu aparatură/echipamente medicală, mobilier medical și general.✔Licitația pentru construirea noului corp de clădire al spitalului a fost adjudecată de asocierea de firme SC STAR TRADING IMPEX SRL – SC ZEUS SA – SC VALAH CONSTRUCT GRUP SRL. Durata de derulare a contractului este de maxim 36 de luni, iar perioada de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.

The post Stadiul lucrărilor la noul corp al Spitalului Județean Pitești. Care este termenul de finalizare first appeared on Arges Plus.