Simona Bucura-Oprescu: „Se taie 14.000 de locuri la învățământul liceal, în sectorul tehnologic și în cel agricol”

În calitate de parlamentar social-democrat, Simona Bucura-Oprescu trage un semnal de alarmă în legătură cu faptul că dispar locuri din unitățile școlare cu profil tehnologic și agricol, unități care pregătesc viitoarea forță de muncă atestată profesional în vreme ce, pe de altă parte, segmentul angajatorilor spune că se confruntă cu o lipsă acută a unui personalului calificat.

România se confruntă cu o acută lipsă de meseriași în diverse domenii de activitate, iar învățământul tehnologic este vital. În aceste condiții, însă, Ministerul Educației a decis ca pentru anul școlar 2021-2022 să taie 14.000 de locuri din învățământul liceal de zi, iar cele mai multe tăieri de clase și locuri le contabilizează liceele tehnologice și agricole, care au primit deja de la inspectoratele școlare din țară alocări la jumătate față de nivelul solicitat. 
Liceele agricole sunt scoase de pe lista priorităților educației. Aceasta este o decizie care anticipează că românii vor mânca din importuri și în anii care vin», atrage atenția Crenguța Bărbosu, senior program manager în Departamentul Agricultură şi Dezvoltare Economică din cadrul fundaţiei World Vision România. Potrivit datelor transmise de World Vision România, în ultimii ani a fost perpetuată confuzia dintre liceele agricole și școlile profesionale: dacă primele dau ca absolvenți tehnicieni și tehnologi (nivel 4 de pregătire, cu bacalaureat), din școlile profesionale absolvă muncitori calificați (nivel 3 de pregătire, cu diplomă de calificare). Liceele sunt adevăratele pepiniere de specialiști, fermieri și viitori studenți în domenii precum agronomia, medicina veterinară, tehnologii de mașini, ecologie, servicii (turism) și industrie alimentară. 
Sunt 57 de licee agricole și tehnologice din întreaga țară (inclusiv în Argeș) care se confruntă cu decizii de tăiere a numărului de locuri din clasele de liceu cu specializare în agricultură. Astfel de decizii periclitează existența acestor unități de învățământ cu importanță regională pentru tineri și comunitate și de importanță strategică pentru dezvoltarea agriculturii în România și reînnoirea generațională în acest sector.
”, precizează Simona Bucura-Oprescu. 

The post Simona Bucura-Oprescu: „Se taie 14.000 de locuri la învățământul liceal, în sectorul tehnologic și în cel agricol” first appeared on Arges Plus.