Piteștiul, sub noi restricții! Circulație restricționată și magazine închise mai devreme

Orașul Pitești a depășit incidența cazurilor de COVID-19 de 4 la mia de locuitori și intră sub noi restricții, în urma Hotărârii NR.  25 din data de 09.04.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În zilele de vineri, sâmbătă și duminică circulația va fi restricționată începând cu ora 20:00, iar magazinele se vor închide la ora 18:00. De asemenea, se închid și sălile de sport. Măsura este valabilă începând din 10.04.2021 ora, 00:00, pentru o perioadă de 14 zile. Alături de Pitești, alte trei localități din Argeș intră de mâine sub aceleași restricții. Este vorba de comunele Miroși, Ștefănești și Bogați.

Primele localități în care au fost aplicate aceste măsuri, urmând a se încheia pe 11 aprilie au fost Bălilești, Dârmănești și Mărăcineni. În comunele Valea Iașului, Budeasa, Lerești și Mărăcineni restricțiile au intrat în vigoare în data de 03 aprilie și vor fi ridicate pe 17 aprilie.

Art.1. (1) Pentru localitățile prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărare, localităti în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 locuitoriși mai mică de 7,5/1.000 de locuitori se stabilesc următoarele măsuri:

a)  Este interzisă circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei fără restricții, după ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică;

b) Este permisă funcționarea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, până la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică; în intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

c) Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness;

(2) Măsurile prevăzute la alin.(1)  se aplică în perioada stabilită în anexa nr. 1 la prezenta hotărare”, se arată în textul Hotărârii

The post Piteștiul, sub noi restricții! Circulație restricționată și magazine închise mai devreme first appeared on Arges Plus.