O nouă localitate din Argeș, sub restricții de week-end

În ședința Comitetului Județean pentru Stiuații de Urgență de joi, 29 aprilie 2021, a fost analizată evoluția situației epidemiologice din Argeș. Localitatea Morărești a depășit pragul de incidență de 4/1.000 de locuitori. Drept urmare, se impun următoarele măsuri:

  • interzicerea circulației în afara locuinței/gospodăriei în intervalul 20:00 – 5:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică;
  • permiterea funcționării operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, până la ora 18:00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică (aceștia pot activa doar în relația cu operatorii economici care desfășoară activitate de livrare la domiciliu);
  • suspendarea activității operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness.

Pentru localitățile Morărești, Ungheni, Valea Iașului și Mărăcineni, a căror incidență este mai mare de 3/1.000 de locuitori, măsurile includ interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și permiterea activității restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare doar pentru persoanele cazate în aceste unități

Aceste informații se regăsesc în Hotărarea Nr. 29 din data de 29.04.2021. De Sărbătorile Pascale, argeșenii sunt încurajați să respecte măsurile de distanțare, să poarte masca de protecție, precum și celelalte măsuri, astfel încât să petrecem în siguranță aceste zile, potrivit unui comunicat emis de Cancelaria

The post O nouă localitate din Argeș, sub restricții de week-end first appeared on Arges Plus.