Anunțul Patriarhiei Române despre sluja de Înviere. Vor putea participa sau nu credincioșii?

Patriarhia Română a făcut în urmă cu puțin timp un anunț așteptat de toți credincioșii. În urma unei întâlniri între autorităţi şi reprezentanţii cultelor din România, la sediul Guvernului, Patriarhia anunță că slujba de Înviere din acest an se va desfășura în condiții normale. Credincioșii vor trebui însă să poarte mască, să respecte distanțarea fizică și să meargă la biserică pe jos sau cu mașina personală.

„Deschiderea tuturor oficialităţilor pentru buna, ordonata şi în acelaşi timp fireasca desfăşurare a Slujbei de Înviere, ca şi a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfăşura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măştii, distanţarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcaşul de cult de care aparţinem etc)”, a transmis Patriarhia, potrivit Mediafax. Datele concrete legate de organizarea şi desfăşurarea Slujbei de Înviere vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât şi de autorităţi după ce vor fi stabilite.

The post Anunțul Patriarhiei Române despre sluja de Înviere. Vor putea participa sau nu credincioșii? first appeared on Arges Plus.