A murit Nelu Ploieșteanu

Cunoscutul interpret de muzică lăutărească, Nelu Ploieșteanu, a murit noaptea trecută. Cântărețul avea 70 de ani și din data de 18 martie 2021 era internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca, diagnosticat cu o formă gravă de COVID-19.

Nelu Ploieşteanu, pe numele său adevărat Ion Dumitrache, s-a născut pe 16 decembrie 1950, în localitatea Ciorani din judeţul Prahova. La doar şase ani, cânta la acordeon, ulterior a învăţat să cânte şi la pian. Cele mai importante colaborări le-a avut cu actorii Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache.

Sursa: Agerpres

The post A murit Nelu Ploieșteanu first appeared on Arges Plus.